Recuperarea retroactivă a unor drepturi

Stimați membri de sindicat,

SINDICATUL NAȚIONAL SPORT ȘI TINERET (SNST) derulează o campanie la nivel național pentru recuperarea unor drepturilor bănești cuvenite în mod legal și neacordate de angajator membrilor noștri de sindicat.

Având în vedere că prin Legea 152/2017 s-au majorat cu 20 % drepturile salariale ale personalului din unităţile care funcţioneaza în subordinea MTS, dar s-au menţinut inechităţi între diferite categorii de personal din cadrul aceleaşi instituţii prin nediferenţierea salariilor în funcţie de  vechime, prin menţinerea aceleiaşi modalităţii de calcul salarial, prin  care  gradaţia de vechime este inclusă în salariul de bază şi nu aplicată la salariul de bază; ţinând cont că au fost epuizate demersurile prin care am solicitat eliminarea acestor inechităţi pe cale administrativă şi în considerarea faptului că această reglementare poate fi obţinută în instanţă, SNST iniţiază aceasta acţiune în numele şi pentru membrii de sindicat, şi cere plata retroactivă a prejudiciului cauzat de includerea gradaţiei de vechime în salariul de bază.

Am transmis o serie de adrese către diferite instituții ale statului român, printre care amintim, dar fără a ne limita la acestea: adresă către Avocatul Poporului, petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări către Inspecţia Muncii şi Inspectoratele Teritoriale de Muncă din județe precum și din București, scrisori deschise către Ministerul Muncii, Guvernul României, Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților și a Senatului.

În vederea completării dosarelor prin care formulăm unele cereri in justitie, respectiv acţiunea pentru salarizare la nivel maxim aflat în plată şi acţiunea pentru acordarea gradaţiei de vechime la salariul de bază, instanţa solicită defalcarea pe fiecare instituţie şi anexarea tabelelor conform modelului transmis prin e-mail.

Conducerea fiecărei grupe se va ocupa de demersurile pentru completarea tabelelor prin care mandatați sindicatul să vă reprezinte în aceste acțiuni. Semnarea acestora precum și calitatea de membru de sindicat reprezintă singurele condiții pentru demararea acestor proceduri în vederea obținerii drepturilor salariale cuvenite, restul sarcinilor revin SNST.

Echipa juridic SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

SNST este partener  Praktiker România

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *