O nouă grupă a Sindicatului Naţional Sport şi Tineret a fost înfiinţată în cadrul Clubului Sportiv Municipal Timişoara.

Colegii de la Timişoara au considerat că este fair-play să se alăture echipei care luptă pentru drepturile celor din sport şi tineret, vor să vină alaturi şi împreună să îmbunătăţim rezultatele obţinute până acum. Au luat decizia de a se afilia la sindicat, au ales liderul grupei şi au trimis adeziunile.

Dorim succes şi hotărâre echipei ce va coordona Grupa SNST CSM Timişoara; îi așteptăm să se implice în acţiunile organizaţiei şi promitem susţinerea tuturor iniţiativelor venite din partea lor. Acesta a fost scopul proiectului nostru, iar constituirea SNST a făcut posibilă crearea cadrului statutar în care angajaţii domeniilor SPORT şi TINERET, să îşi exprime revendicările, să facă propuneri şi să găsim împreună soluţii, într-un mod instituţional şi organizat, sub protecţia unui sindicat dedicat, credibil şi puternic.

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

SNST este partener  Praktiker România

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *