Prevederile legale privind acordarea voucherelor de vacanta vor putea fi puse efectiv în practică dupa intrarea in vigoare a normelor de aplicare, in data de 26 ianuarie, la 30 de zile dupa publicarea in Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern nr. 940/2017 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobate prin HG nr. 215/2009. Practic, normele vin să stabilească concret modalitatea prin care angajatorii vor distribui salariaților, numiți beneficiari, voucherele de vacanță. Astfel, angajatorii vor achiziționa vouchere de vacanță de la unitățile emitente, în baza unui contract cu anumite clauze incluse.

Voucherele de vacanță vor putea fi acordate atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori de comun acord cu organizațiile sindicale sau cu reprezentanții beneficiarilor. Aceștia vor stabili regulile privind modul de acordare a primei de vacanță sub forma voucherelor, care să prevadă:

  • numărul beneficiarilor din unitate care pot primi vouchere de vacanță și nivelul sumelor care se acordă beneficiarilor sub forma voucherelor de vacanță, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor;
  • categoriile de beneficiari care primesc vouchere de vacanță;
  • forma suportului pe care sunt emise voucherele de vacanță, respectiv suport electronic și/sau hârtie.

Pentru unitățile din domeniul bugetar, voucherele de vacanță se vor acorda în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate.

În cazul funcţionarilor publici şi personalului contractual din sectorul bugetar, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, alocate cu această destinaţie, cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) și (3).        documentul poate fi descarcat de aici:  HG_940_2017

Sindicatul National Sport si Tineret in calitate de reprezentant al membrilor sai, avand in vedere ca angajatii din Sport si Tineret nu au primit niciodata tichete de masa sau vouchere de vacanta, solicita Ministerului Tineretului si Sportului precizari referitoare la sumele prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele proprii aprobate, potrivit legii, pentru fiecare  ordonator de credite din subordinea sa.

 

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

SNST este partener  Praktiker România

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *