Solidaritatea membrilor inseamna un sindicat puternic,

uniunea sindicatelor inseamna o federatie care conteaza

Presedintele SNST, la invitatia sindicatului grefierilor, a participat vineri, 2 noiembrie 2018, la Ploiesti, in incinta Judecatoriei Ploiesti, la o intalnire informala cu membrii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial din cadrul Curtii de Apel Ploiesti, instantelor arondate, Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si unitatile subordonate, precum si din cadrul serviciilor si birourilor teritoriale ale DIICOT si DNA.

Sedinta a avut ca tema informarea membrilor de sindicat despre stadiul proiectului de statut al acestei categorii profesionale, situatia salarizarii si demersurile viitoare pe care intentioneaza sa le intreprinda, iar prezenta a fost una deosebit de numeroasa. Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial va ramane un aliat puternic oricarei organizatii sindicale si/sau profesionale, dispusi sa colaboreze in viitor in scopul apararii si promovarii drepturilor si intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si umanitare ale membrilor de sindicat.

Aceasta invitatie primita de SNST la o intalnire a sindicalistilor din alt domeniu de activitate a fost precedata de participarea la  intrunirea liderilor Sindicatului Politistilor Europeni Europol, sindicat alaturi de care am mers inca de la infiintare. La Consiliul membrilor sindicatului din politie, am luat contact cu problemele cu care se confrunta, cu propunerile lor de rezolvare, cu modul in care sunt organizati si inteleg sa se implice pentru schimbare.

Cu ocazia acestor intalniri au fost transmise mesajele de multumire catre catre liderii acestor organizatii, sindicatul politistilor Europol si sindicatul grefierilor Dicasterial, care, in calitate de membrii ai aceleasi federatii sindicale – PUBLISIND – au fost alaturi la toate actiunile organizate de SNST, atat la protestele din strada cat si la negocierile care au avut loc.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret

Afiliat Publisind

Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST este partener  Praktiker România

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *