Luni 17 decembrie 2018, la sediul Clubului Sportiv Municipal Călărași a avut loc ședința membrilor de sindicat. Convocată în regim de urgență, întrunirea a avut pe ordinea de zi situația drepturilor salariale restante, modul inechitabil de aplicare a majorărilor salariale conform Legii nr.287/2018, neplata sporului aferent gradației de vechime, munca suplimentară neplătită și nivelul scăzut al salarizării.

Sporul / gradația de vechime este un drept acordat în condițiile legii, iar MTS-ul trebuie să îl recunoască și să îl plătească. Asta le spunem de prea mult timp, așa prevede Codul muncii și așa s-au pronunțat intanțele de judecată: “Obligă pârâtul la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților începând cu data de 01.02.2017, prin aplicarea sporului de vechime de 25% la salariul de bază de 1.450 lei lunar. Obligă pârâtul la plata diferenţelor de drepturi salariale, respectiv dintre suma astfel stabilită prin prezenta – în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din HG nr. 1/2017, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi suma efectiv încasată, începând cu data de 01.02.2017.”

Ministerul Tineretului și Sportului nu își îndeplinește obligațiile sale de ordonator principal de credite, amână ilegal alocarea sumelor necesare plăților restante și alege să nu răspundă solicitărilor. Situația trebuie rezolvată, ministerul nu mai poate tergiversa plata acestor drepturi, este obligat să achite, iar Sindicatul Național Sport și Tineret va solicita plata în regim de urgență a drepturilor salariale restante. În cazul în care MTS-ul nu se va conforma, vom solicita executarea silită prin sesizarea executorului judecătoresc și plata tuturor penalităților, a dobânzilor și cheltuielilor aferente executării.

Executarea silită a fost definită, în general, ca acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul își poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin constrângerea patrimonială a debitorului.

La rectificarea din vară, Guvernul a tăiat din bugetul MTS 10 milioane de lei, fonduri neutilizate. Ministerul a demonstrat că nu a reușit să desfășoare programe pe măsura bugetului alocat, nu a știut să facă transferul dintr-un capitol bugetar în altul, dar nici nu se îndură să își plătească datoriile față de subordonați.

Referitor la situația privind majorarea inechitabilă a salariilor, aceasta a creat tensiuni în rândul angajaților, echipele sunt dezbinate și nemulțumirea este justificată. Cei care asigură buna desfășurare a activității pe partea administrativă, se văd ignorați ca și când salariile lor de 1.300 de lei net nu trebuiau majorate. Aceștia vor să refuze susținerea activității funcțiilor de specialitate prin refuzarea unor sarcini suplimentare care nu sunt în fișa postului și pe care le îndeplineau din spirit de echipă, prin suplinirea posturilor vacante pentru bunul mers al activității.

Colegii de la CSM Călărași vor să ia atitudine și solicită aplicarea majorării în mod egal, pentru toată lumea! SNST va cere o întrevedere de urgență cu ministrul tineretului și sportului pentru a arăta problemele de la această unitate și pentru a găsi împreună soluții. La această întâlnire la care este cerută prezența directorilor MTS de la departamentele contabilitate, resurse umane și juridic, va participa și o delegație a membrilor SNST CSM Călărași.

 

 

 

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –

SNST este partener  Praktiker România

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *