Update:

Ministerul Tineretului și Sportului a transmis astăzi, 16.01.2019, o adresă către toate unitățile subordonate prin care solicită situația sumelor reprezentând cheltuieli de personal necesare în anul 2019, respectiv situația salariilor personalului aferentă anului 2019; acestea vor fi însoțite, după caz, de documente care să dovedească acordarea de sporuri (CFP, doctorat, condiții de muncă, munca de noapte, cumul de funcții, etc.).  atașăm documentul: MTS solicitare

Situația există, nu poate fi ignorată: toate ministerele primesc sporuri numai MTS-ul nu; unele unități au făcut procedura, au solicitat/alocat bugetul aferent, altele așteaptă undă verde de la minister. SNST consideră că membrii săi sunt egali în fața legii, trebuie plătiți după aceleași acte normative și au drepturi egale cu restul bugetarilor; nu vom accepta ca unora dintre noi să ne fie încălcate drepturile, solicităm acordarea sporurilor pentru toți, fără discriminare!

_________________________________________________________________________________

Actele normative cu prevederi incidente acordării sporului pentru condiții de muncă sunt:

 Legea nr.153/2017  

– Anexa VIII,subcapitolul 2 B. Reglementări specifice funcţionarilor publici 

  Art. 1. – (1) Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.  (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. 

– Anexa VIII,subcapitolul 9 I. Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă – personal contractual din administraţia publică 

  Art. 1. – (1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A – lit. E poate beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.  (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit  

prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens. 
 
– Hotărârea nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație” din administrația publică centrală, in vigoare de la 1 ianuarie 2018, este actul normativ care permite acordarea sporului pentru conditii de munca pentru angajatii din unitatile subordonate MTS. Sporurile se puteau acorda imediat ce acest regulament a intrat in vigoare, dupa eliberarea de catre Directiile judetene de sanatate publica a buletinelor de determinare sau expertizare a locurilor de munca ( Acordarea sporului pentru condiții de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat).

– OUG nr. 114/2018, la art. 34 se prevede că:

 (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea nivelului sporurilor cu respectarea alin. (2) şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget pe anul 2019.

Prin adresa 9398 din 26.07.2018, ca răspuns al solicitării Sindicatului Național Sport și Tineret de a se elabora și aproba regulamentul privind  stabilirea locurilor de muncă,  a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, precum și din instituțiile aflate în subordinea sau sub autoritatea acestuia , MTS-ul ne informează în mod eronat și fără nicio bază legală că : „Sporurile pentru condiții de muncă vor fi acordate în conformitate cu Regulamentul- cadru din H.G. nr. 917/2017, elaborat în baza art. 23 din Legea cadru nr. 153/2017… atunci când salariile de bază vor fi stabilite în raport cu salariile de baza prevăzute în anexele Legii nr.153/2017,respectiv, începând cu anul 2019.” O astfel de interpretare eronată sau rău-voitoare a dus la situația în care nu s-a permis acordarea sporului pentru condiții de muncă în anul 2018, deși este un drept legal și trebuia acordat pe tot parcursul anului 2018 și continuată acordarea în 2019 la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Salariații din toate ministerele și subordonatele lor primesc sporuri și este imperios necesar să eliminăm principiul discriminatoriu conform căruia: “cine a avut, are în continuare, iar cine nu a avut… lasă că nici nu îi trebuie!”, principiu care a stat la baza neacordării unor sporuri legale de care ar fi trebui să beneficieze toți angajații din subordonatele MTS și din aparatul central.

În Ministerul Justiţiei, până şi femeia de serviciu este în top. Doamnele care dau cu mopul, dar şi şoferii, primesc sporuri pentru condiţii grele de muncă, vătămătoare sau periculoase. Ministerul Agriculturii conduce detaşat în topul sporurilor oferite angajaţilor, iar salariații din Educaţie se numără printre cei mai fericiţi bugetari și încasează sporuri substanțiale.

Ministerul Transporturilor cheltuie lunar aproximativ 700.000 de lei pentru a-şi răsplăti angajaţii, cei de la Ministerul Muncii încasează aproximativ 500.000 de lei, iar colegii de la Ministerul Mediului aproape 470.000 de lei. La Ministerul Sănătăţii, angajaţii pleacă acasă cu sporuri care însumează 360.000 de lei.

Pe site-urile ministerelor Muncii, Sănătății, Culturii, Dezvoltării, Economiei, Apelor, etc, sunt publicate regulamentele proprii care stabilesc ce fel de sporuri primesc angajaţii. Pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul e cuprins între 5% şi 15%, iar cel pentru condiții deosebit de periculoase poate ajunge până la 75% din salariul de bază.

Procedura standard va trebui urmată pentru toate subordonatele MTS și pentru aparatul central. Atașăm ca exemplu procedura și regulamentul de sporuri adoptate de Ministerul Mediului ( descarcă Regulament de sporuri  ).

SNST va relua demersul și va solicita ministerului  acordarea sporului pentru condiții de muncă. Unele unități au înțeles și respectă obligația de acordare a acestor drepturi, altele așteaptă aprobare de la centru. MTS-ul trebuie să stabilească locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de spor, angajate în cadrul MTS și în instituțiile subordonate pentru care s-au efectuat buletine de expertizare, în condițiile legii, prin ordin de ministru. Se va solicita fiecărui  angajator să trimită buletinele de expertizare/determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens, pentru a putea fi aprobat cuantumul sporului în funcție de locul de muncă. După îndeplinirea formalităților, refuzul/neacordarea sporului pentru condiții de muncă va face obiectul contestărilor în instanță.

*Devenim prioritate prin atitudine!

Echipa SNST

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST este partener PRAKTIKER ROMANIA

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *