Vineri, 25 ianuarie a.c. au avut loc întâlniri cu colegii din Timișoara:

Clubul Sportiv Municipal, Casa de cultură a Studenților și Direcția pentru Sport și Tineret. Anunțul cu privire la organizarea ședințelor a stârnit interesul salariaților și i-a determinat să participe în număr mare la întâlnire. Interesați de soarta lor profesională, aceștia au supus dezbaterii  mai multe subiecte și au avut unele întrebări privind diferite probleme ce țin de modificările și majorările salariale, pregătirea profesională, dar și pe situațiile cu care se confruntă în activitate.

S-a discutat despre decentralizare, procesele din instanțe, recuperarea unor drepturi, inechități privind acordarea / neacordarea sporurilor și a altor drepturi, prevederile noului contract colectiv de muncă, semnat de MTS cu SNST și beneficiile pentru membrii de sindicat, cardurile de reduceri, acordurile încheiate de sindicat cu diferiți parteneri, etc. A fost dezbătută necesitatea unei mai bune comunicări, a unui sprijin real și concret din partea ministerului, nevoia unor răspunsuri și soluții punctuale la întrebările trimise din țară la București. Este nevoie de sprijin și coordonare din partea MTS pentru a nu se mai ajunge la interpretări diferite și aplicări neunitare a normelor legislative alambicate, care apar prea des și se schimbă prea repede.

S-a evidențiat dorința de a contribui la activitatea sindicală, deopotrivă a celor mai tineri, dar și a celor cu experiență și care, la unison, vor să participe la schimbare. Urmează ca fiecare grupă sindicală să se organizeze / reorganizeze la nivelul propriei instituții, vor fi alegeri și completări ale organelor de conducere (lider și vicelider) pentru fiecare grupă. De asemenea, s-a stabilit ca în perioada următoare liderii să actualize dosarul propriei grupe, să îl comunice la sindicat alături de necesarul privind cardurile de membri SNST și cele de reduceri pentru membri și familiile acestora.

Mulțumim tuturor, încă o dată, pentru primire și pentru implicarea în activitatea sindicală. Colegii de la Timișoara au susținut de la început organizația și, fără să țină cont de distanță, prin rotație, și-au desemnat de fiecare dată reprezentanți pentru participarea la acțiunile organizate de sindicat. Le urăm succes în demersurile pe care le vor face în continuare și la cât mai multe rezultate pentru colegii pe care îi reprezintă. În continuare, pentru colegii din Sport și Tineret care doresc să devină membri, se pot înscrie prin completarea și trimiterea adeziunii descarcă formularul – Adeziune SNST  sau direct la reprezentanții filialei; pentru înființarea unei grupe noi, ne puteți contacta: office@sindicatmts.ro .

*Devenim prioritate prin atitudine!

Echipa SNST

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST este partener PRAKTIKER ROMANIA

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *