Comisia de Disciplină

În cazul în care, din nefericire, sunteți citat la comisia de disciplină, nu ezitați să ne cereți sprijin. Contactați-ne înainte de a vă prezenta la audiere pentru a pregăti împreună apărarea. Stabilim strategia și căile de conciliere cu angajatorul, dacă se ajunge în această situație – cercetarea disciplinară.

Putem merge în Comisia de Disciplină alături de membrii noștri de sindicat în baza art.251 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii:

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.”

Participarea la ședința de cercetarea disciplinară ne oferă posibilitatea de a formula apărări concrete față de faptele imputate ca fiind abateri disciplinare. În situația în care din motive obiective (dovedite) nu puteți participa la ședința de cercetare disciplinară la dată programată, avem posibilitatea formulării unei cereri în scris către comisia de cercetare disciplinară prin care solicităm stabilirea unei alte date la care să fie efectuată cercetarea disciplinară. La această cerere veți atașa dovezile imposibilității de prezentare (acte medicale, bilete de călătorie, etc.) la ședința deja programată.

Ce pedepse riscă salariații care săvârșesc abateri disciplinare?

În cazul în care, în urma cercetării disciplinare, se constată că salariatul a încălcat, într-adevar, normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale, el poate fi sancționat de angajator ca atare. „Pedepsele” permise de Codul muncii sunt:

  • avertismentul scris;
  • retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător functiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depași 60 de zile;
  • reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
  • reducerea salariului de bază și/sau, dupa caz, și a indemnizației de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;
  • desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Atenție! Amenzile disciplinare sunt interzise. Sancțiunile disciplinare aplicabile sunt limitativ stabilite de Codul Muncii, adică angajatorul nu va putea aplica angajatului indisciplinat alte sancțiuni decât cele prevăzute de lege.

SNST contact:

Tel/WhatsApp 0742.324.417 / 0784.116.973  email: office@sindicatmts.ro

 

*Devenim prioritate prin atitudine!

Echipa SNST

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

SNST este partener PRAKTIKER ROMANIA

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *