Întâlnire la Ministerul Muncii. Vrem o salarizare echitabilă!

Ministerul Tineretului și Sportului prin secretarul de stat, Cosmin Butuza, a fost alături de noi în demersurile de astăzi, de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

SNST a susținut la MMJS două dintre prioritățile transmise de membri:

  • introducerea unui  amendament în următorul proiect de Propunere  legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care să se elimine inechitatea privind majorarea salariilor numai pentru o parte a personalului din Sport și Tineret.
  • propunere de modificare a OUG nr.114/2018 prin care să fie reintroduse instituțiile publice din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului pe lista beneficiarilor de lucrări pentru care zilierul desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional.

I. Am arătat că prin aplicarea Legii 287/2018, nu s-au putut majora salariile  tuturor categoriilor de personal din Sport și Tineret, ci doar pentru funcțiile de specialitate sportivă (antrenori, instructori și experți sportivi, din unitățile sportive din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului și din federațiile sportive naționale), deși  motivarea Comisiei de muncă  a fost: “identificarea acestei categorii de personal la care nivelul salarizării este foarte mic și se impune recuperarea din diferența foarte mare a salariului aflat în plată față de nivelul cuvenit pentru anul 2022”. Am subliniat că intenția legiuitorului nu a fost de a exclude de la această majorare anumite categorii de personal, ci  s-a avut în vedere o majorare procentuală a nivelului de salarizare aflat în plată pentru toți salariații, mai ales că 70% din personal este salarizat cu 1.800 lei net, cu tot cu indemnizația de hrană și nu  beneficiază de sporuri salariale. PLX.nr.323/2018

II. Solicitările privind legea zilierilor sunt absolut necesare,  ținând cont de lipsa acută de personal cu care se confruntă angajatorii din subordinea MTS, precum și de specificitatea anumitor activități din centrele de agrement și taberele de tineret, care presupun utilizarea muncii necalificate, cu caracter sezonier, ocazional și pe un termen relativ scurt, pretându-se, așadar, la exigențele dispozițiilor Legii nr. 52/2011, republicată. Alternativa pentru cazul în care aceasta aceasta propunere nu ar fi adoptată va fi externalizarea serviciilor ceea ce va duce la un efort bugetar suplimentar.

La finalul întâlnirii, atât dnul Adrian Rîndunică, secretar de stat Ministerul Muncii, cât și dnul Cosmin Butuza, secretar de stat Ministerul Tineretului și Sportului, ne-au promis sprijin în rezolvarea ambelor situații. Au fost înțelese argumentele noastre și avem promisiunea că vor fi susținute mai departe, la factorii decidenți.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *