Lipsa de interes a MTS = blocaj major în subordonate

Ministerul Tineretului și Sportului dă dovadă, încă o dată, de lipsă de responsabilitate si de realism, manifestând o atitudine complet pasivă față de modificările OUG nr.114/2018, privitoare la încetarea detașărilor și interdicția cumulului pensiei cu salariul la stat, în condițiile în care alte ministere au susținut și au obținut exceptări de la aceste prevederi, arătând că activitatea lor este grav periclitată.

Ministerul, prin unitățile sale, derulează programe de interes național în Sport și Tineret și se va confrunta cu cea mai mare criză a personalului de specialitate și cu blocaje instituționale în urma acestor modificări legislative. Consecințele acestor situații sunt extrem de grave și vor duce la dispariția unor secții sportive la nivelul csm-urilor, închiderea bazelor sportive care vor ramâne fără personalul administrativ, încetarea activității de pază, neplata salariilor, blocarea compartimentelor de resurse umane, nerespectarea calendarului sportiv, închiderea unor hoteluri și cantine pentru sportivi și chiar cu blocaje la nivel de lot olimpic.

Deși angajatorii din subordinea MTS au solicitat în mod repetat aprobări pentru organizarea concursurilor pe posturile vacante, ministerul a răspuns negativ sau nu a răspuns, subordonatele apelând la soluția detașărilor. Chiar dacă se vor organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacantate, vor fi necesare mai multe runde, întrucât salariile sunt mici și posturile neatractive.

Sunt necesare măsuri urgente pentru asigurarea continuității activității unităților care funcționau deja la nivel de avarie din cauza lipsei de personal. Nu am primit soluții alternative și ne confruntăm cu o situație extrem de confuză, un haos administrativ care va avea implicații directe asupra sportivilor, tinerilor și angajaților. SNST centralizează efectele acestor modificări legislative și vor prezentate cu realism, solicitând executivului exceptarea domeniului de la aceste prevederi, pentru evitarea blocării activității în Sport și Tineret.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret
Afiliat Federatia Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Lipsa de interes a MTS = blocaj major în subordonate