DJST Suceava și SNST au semnat Contractul colectiv de muncă

2020 - 2022

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava are Contract colectiv de muncă pentru prima dată în istoria sa. ITM Suceava ne-a trimis ieri, 30 iulie 2020, dovada înregistrării CCM.

După obținerea reprezentativității la nivelul acestei unități, Sindicatul Național Sport și Tineret a solicitat inițierea negocierilor, au fost parcurse etapele prevăzute de Legea dialogului social și, după verificarea și înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă, CCM-ul a intrat în vigoare și este valabil pentru o perioadă de doi ani.

Cu aceeași dată au intrat în vigoare Acordul colectiv privind raporturile de serviciu la nivel de unitate (pentru funcționarii publici) și Acordul pentru membrii SNST-DJST Suceava, acord încheiat în temeiul dispozițiilor art. 153 din Legea nr. 62/2011 – Legea dialogului social.

Contractul colectiv de muncă, conform Codului Muncii, reprezintă o convenție scrisă încheiată între angajator sau organizația patronală și angajați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod legal. Acest tip de contract prevede clauzele clare legate de condițiile de muncă, salarizare, concediu, sănătate și securitate în muncă, dar și alte drepturi și obligații în ceea ce privește locul de muncă.

La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: DJST Suceava și SNST au semnat Contractul colectiv de muncă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *