Ministerul acționează împotriva subordonatelor

Măsuri abuzive sub pretextul pandemiei

Ministerul Tineretului și Sportului a dispus în mod abuziv închiderea unor baze sportive folosindu-se de niște personaje aduse de curând în domeniu și care vor să se evidențieze prin orice mijloace.

În data de 19 mai a.c., o echipă de la minister a pornit în control la unele unități sportive din subordinea sa. Oficial, obiectivul acțiunii a fost “verificarea bazelor sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului privind respectarea prevederilor Ordinului nr.565/806 al ministrului Tineretului și Sportului și al ministrului Sănătății.

De fapt, sub pretextul verificării respectării normelor OMTS, s-a descins la Clubul Sportiv Olimpia, Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative, Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, Clubul Sportiv Școlar Triumf, Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” și la Complexul Sportiv Național “Sala  Polivalentă București”, cu misiunea clar stabilită de la minister de a le suspenda activitatea unora dintre unitățile verificate.

Încă de la poartă au început să constate nereguli: lipsa paznicului! Este interesant că au aflat de abia acum că nu avem pe nimeni la porțile unor unități. Le spunem și noi de mult timp, există și nenumărate solicitări din partea subordonatelor pentru a aproba ocuparea acestor posturi, dar MTS-ul ori da aviz negativ, ori nu răspunde la adresele primite din teritoriu.

Concluzia raportului aprobat de către ministrul Tineretului și Sportului a fost închiderea acestor baze, fără a se preciza modul în care o astfel de măsură poate fi implementată.  Ce presupune închiderea unei instituții publice? Sistarea activității în integrum, suspendarea anumitor activități sau închiderea accesului și pus lacătul pe ușa?

Considerăm că aceste aspecte ar fi trebuit clarificate prin raportul de control transmis instituțiilor, având în vedere că aceste instituții publice își desfășoară activitatea în baza unor hotărâri de guvern, iar, în aceste condiții, este greu de înțeles cum “închiderea” activităților desfășurate de instituțiile verificate să se dispună printr-un raport de control.

Și pentru ca acțiunea să fie una cu adevărat profesionistă, controlorii de ocazie trimiși de minister în teritoriu au uitat să trimită decizia de suspendare a activității la toți cei vizați, așa că unele dintre unitățile verificate sunt închise dar nu au aflat pentru că nu le-a fost comunicată rezoluția. Mai mult decât atât, altă subordonată a pus imediat în aplicare măsurile dispuse dar când a vrut să anunțe că a înlăturat neregulile nu a mai răspuns nimeni de la MTS, nu a venit nimeni să constate până la această dată. Așa că rămâne o taină mare parte din controlul, scopul, rezultatul și măsurile lui Taină (Constantin Taină este șef birou investiții MTS).

În concluzie, MTS nu aprobă posturi esențiale subordonatelor pentru desfășurarea activității, apoi trimite controlul și dispune sancțiuni tocmai pentru lipsa de personal. Asta în timp ce în aparatul central continuă angajările ofițerilor pensionari MAI, care încasează pensii frumoase și își completează veniturile cu salariul aferent unor posturi cheie din MTS, devenind veritabili executanți ai acțiunilor dirijate și abuzurilor împotriva subordonatelor.

  • Conform declarației de avere, șeful biroului investiții MTS este pensionar MAI, încasează o pensie uriașă și un salariu pe măsură:

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret
Afiliat Publisind
Membru Blocul National Sindical – BNS –

Sindicatul Național Sport și Tineret: Ministerul acționează împotriva subordonatelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *